Secolul XIX

Fundamentele timpurii

În 1824, Joseph Fourier a descris pentru prima dată „efectul de seră” natural al Pământului, explicând cum atmosfera poate crește temperatura Pământului prin captarea căldurii. Acest lucru a pus bazele cercetărilor climatice viitoare. În 1859, John Tyndall a descoperit că anumite gaze, inclusiv vaporii de apă și dioxidul de carbon (CO2), pot bloca radiația infraroșie, sugerând că modificările concentrației acestor gaze ar putea provoca schimbări climatice.

Sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX

Cuantificarea Efectului de Seră

În 1896, Svante Arrhenius a realizat primul calcul al încălzirii globale cauzate de emisiile de CO2 provenite de la activitățile umane, propunând că dublarea concentrației de CO2 atmosferic ar putea crește semnificativ temperaturile globale. Acesta a fost un pas crucial în legarea activităților umane de schimbările climatice potențiale.

Mijlocul Secolului XX

Dovezi Empirice și înțelegerea mai bună

Mijlocul secolului XX a adus progrese semnificative în știința climei:

1. În 1938, Guy Callendar a colectat date de la 147 stații meteorologice din întreaga lume, descoperind că temperaturile globale crescuseră cu 0.3°C în ultimii 50 de ani. El a susținut că emisiile de CO2 din industrie erau responsabile pentru această încălzire.

2. În 1957, Roger Revelle și Hans Suess au demonstrat că apa mării nu poate absorbi tot CO2-ul suplimentar care ajunge în atmosferă, subliniind impactul uman asupra sistemului climatic al Pământului.

3. În 1958, Charles David Keeling a început măsurători sistematice ale CO2 atmosferic la Mauna Loa, Hawaii, oferind primele dovezi clare ale creșterii concentrațiilor de CO2. Acest lucru a dus la crearea celebrei „curbe Keeling,” care arată creșterea constantă a nivelurilor de CO2 atmosferic.

Sfârșitul secolului XX

Progrese în modelele climatice și construirea consensului

Partea finală a secolului XX a văzut progrese rapide în știința climei:

1. În anii 1960 și 1970, oamenii de știință au dezvoltat modele climatice mai sofisticate. Syukuro Manabe și Richard Wetherald au făcut un calcul convingător în 1967, arătând că dublarea CO2 ar ridica temperaturile globale cu câteva grade.

2. În 1988, a fost înființat Grupul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei (IPCC) pentru a evalua informațiile științifice, tehnice și socio-economice relevante pentru înțelegerea schimbărilor climatice.

3. Până în anii 1990, s-a format un consens științific. A devenit clar că gazele cu efect de seră erau implicate în majoritatea schimbărilor climatice, iar emisiile cauzate de activitățile umane provocau o încălzire globală vizibilă.

Prezent

Înțelegerea actuală

Astăzi, înțelegerea noastră despre schimbările climatice și rolul GES este mult mai cuprinzătoare

1. CO2 este recunoscut drept principalul gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea globală, reprezentând aproximativ două treimi din încălzirea cauzată de activitățile umane.

2. Alte gaze importante cu efect de seră includ metanul, oxidul de azot și gazele fluorurate, fiecare având diferite potențe și durate de viață în atmosferă.

3. Concentrația de CO2 din atmosferă a crescut cu 48% față de nivelurile preindustriale (înainte de 1750), începând cu anul 2020.

4. Temperatura medie globală a crescut deja cu aproximativ 1.1°C față de nivelurile preindustriale, iar deceniul 2011-2020 a fost cel mai cald din istorie.

5. Cauzele naturale, cum ar fi modificările radiației solare sau activitatea vulcanică, se estimează că au contribuit cu mai puțin de ±0.1°C la încălzirea totală dintre 1890 și 2010.

6. Creșterea rapidă a GES este atribuită în principal activităților umane, precum arderea combustibililor fosili, defrișările și agricultura intensivă.

În concluzie, înțelegerea noastră actuală despre încălzirea globală și rolul GES este rezultatul a aproape două secole de cercetare științifică, observații și modelare. Aceste cunoștințe acumulate subliniază necesitatea urgentă de a lua măsuri pentru a atenua impactul schimbărilor climatice.