Afirmația lui Pouillet că „stratul atmosferic... exercită o absorbție mai mare asupra razelor terestre decât asupra celor solare” explică conceptul conform căruia atmosfera are efecte diferențiate asupra radiației solare care intră și radiației terestre care iese. Această observație este o componentă fundamentală a ceea ce este cunoscut acum ca efectul de seră. 

Contribuția lui Pouillet a fost semnificativă, deoarece a încercat să cuantifice energia solară primită de Pământ, cunoscută sub numele de constantă solară, și a examinat cât din această energie este absorbită de suprafața Pământului, în comparație cu cât este reflectată sau absorbită de atmosferă. Munca sa a implicat măsurători ale intensității solare și calcule care au ținut cont de proprietățile de absorbție și reflecție ale diferitelor componente atmosferice. 

Imagine

Esența observației lui Pouillet era că atmosfera Pământului permite majorității razelor solare cu lungime de undă mai scurtă să treacă și să ajungă la suprafață, dar este mai absorbtivă în cazul radiației infraroșii cu lungime de undă mai mare, pe care Pământul o emite după ce a fost încălzit de soare. Această absorbție diferențiată face ca atmosfera să capteze căldura, încălzind astfel planeta. 

Avansările lui Pouillet au pus bazele studiilor ulterioare detaliate asupra echilibrului radiativ al Pământului. El a introdus instrumente și metode pentru a măsura radiația solară și a dezvoltat conceptul de constantă solară, care descrie cantitatea totală de energie solară pe unitate de suprafață care ajunge în vârful atmosferei Pământului. 

Construind pe ideile teoretice ale lui Fourier, Pouillet a ajutat la aprofundarea înțelegerii de către comunitatea științifică a mecanismelor atmosferice care controlează temperatura Pământului. Munca sa a fost esențială pentru trecerea de la descrierile calitative ale efectului de seră, la analize mai cantitative, pregătind terenul pentru studiile climatologice viitoare realizate de oameni de știință precum John Tyndall și Svante Arrhenius, care aveau să identifice gazele specifice responsabile pentru efectul de seră.

Experimentele sale au arătat că anumite gaze, cum ar fi vaporii de apă, dioxidul de carbon și metanul, pot capta căldura în atmosfera Pământului, ducând la un efect de încălzire. Aceasta a fost o descoperire fundamentală care a contribuit la stabilirea principiilor de bază pentru ceea ce înțelegem astăzi ca fiind efectul de seră. 
 

Experimentele lui Tyndall au implicat măsurarea absorbției infraroșii de către diferite gaze. El a folosit un aparat care îi permitea să radieze infraroșii prin tuburi umplute cu diverse gaze și apoi să măsoare câtă radiație absorbea fiecare gaz. Descoperirile sale au demonstrat că, deși oxigenul și azotul, care constituie o mare parte din atmosfera Pământului, erau în mare parte transparente la radiațiile infraroșii, gaze precum dioxidul de carbon și vaporii de apă absorbeau mult mai mult din această radiație. 

Aceste experimente au pus bazele cercetărilor ulterioare privind rolul gazelor cu efect de seră în schimbările climatice, conducând în cele din urmă la dezvoltarea științei climatice moderne. Munca lui Tyndall a fost foarte importantă deoarece a demonstrat că temperatura Pământului ar putea fi influențată de concentrația atmosferică a anumitor gaze, oferind o primă înțelegere a modului în care activitățile umane ar putea, în timp, să modifice clima prin emisiile acestor gaze.

În 1896, el a publicat o lucrare inovatoare intitulată „Despre influența acidului carbonic din aer asupra temperaturii solului”, care a fost unul dintre primele studii cantitative ce sugera că schimbările în nivelurile de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă ar putea modifica considerabil temperatura de la suprafața Pământului, prin efectul de seră. 

Arrhenius a dezvoltat o teorie care explica modul în care CO2 și vaporii de apă reglează temperatura Pământului. El a calculat cum schimbările în concentrația de CO2 din atmosferă ar putea afecta clima Pământului. Folosind teoria de bază a radiației infraroșii și măsurători, acesta a estimat cantitatea de energie primită de Pământ, venită de la soare, și a emis ipoteza legată de cât de multă energie este absorbită de CO2 și vaporii de apă. 

Unul dintre aspectele cele mai notabile ale lucrării sale a fost predicția că dublarea cantității de CO2 din atmosferă ar duce la o creștere a temperaturii cu aproximativ 5-6 grade Celsius la suprafața Pământului — o estimare remarcabil de exactă în comparație cu calculele moderne. Aceasta a fost o idee revoluționară care a legat activitățile umane, cum ar fi arderea combustibililor fosili, de potențialul încălzirii globale. 

Arrhenius a folosit date climatice istorice, inclusiv temperaturi și estimări ale CO2 obținute din diverse surse, cum ar fi date din carote de gheață și stomatele plantelor, pentru a-și susține ipoteza. Cercetările sale au sugerat o legătură între schimbările climatice din trecut și concentrațiile de CO2 atmosferic. 

Cercetările lui Arrhenius au fost printre primele care au sugerat că schimbările induse de om în nivelurile de CO2 atmosferic ar putea modifica clima Pământului. Deși ideile sale nu au fost acceptate imediat și au fost privite cu scepticism timp de mulți ani, ele au pus bazele pentru domeniul științei climei. 

Cercetările lui Arrhenius au fost înaintea timpului său și nu au fost recunoscute pe deplin până la mijlocul secolului al XX-lea, când impacturile climatice și de mediu ale creșterii industrializării au devenit mai evidente. Munca sa a fost ulterior recunoscută ca o contribuție esențială la știința climei, oferind un cadru teoretic timpuriu pentru înțelegerea încălzirii globale și a rolului gazelor cu efect de seră în reglarea climei.

El este cunoscut mai ales pentru ceea ce acum este numit „Efectul Callendar”, teoria conform căreia creșterea temperaturilor globale se datorează creșterii nivelurilor de CO2 ca urmare a arderii combustibililor fosili. Callendar a fost primul care a susținut că omenirea a devenit un agent important al schimbărilor globale și că emisiile de CO2 din arderea combustibililor fosili erau suficient de mari pentru a provoca încălzirea globală. 

Callendar a compilat date meteorologice și industriale extinse pentru a demonstra o tendință de încălzire în secolul al XX-lea, pe care a legat-o de emisiile de CO2. El a analizat înregistrările de temperatură de la stații meteorologice din întreaga lume, corectând cu atenție efectele de încălzire urbană și alte influențe, oferind astfel un record mai precis al temperaturilor globale de la suprafață. 

Callendar a estimat nivelurile trecute de CO2 atmosferic folosind măsurători din diverse surse și le-a comparat cu măsurătorile moderne. El a calculat proprietățile de absorbție a infraroșilor ale CO2 și rolul său în echilibrul energetic al Pământului, susținând predicțiile anterioare ale lui Arrhenius. 

Callendar a fost unul dintre primii care a subliniat că încălzirea globală era deja în desfășurare și că avea o origine umană. Eforturile sale au ajutat la introducerea ideii de încălzire globală antropogenă în discuția științifică, deși a durat multe decenii până când acest concept a fost acceptat pe scară largă de către oamenii de știință. 

Munca lui Callendar a pus bazele esențiale pentru cercetători ulteriori, precum Charles David Keeling, care a furnizat dovezi empirice definitive ale creșterii nivelului de CO2 atmosferic prin intermediul Curbei Keeling în anii 1950 și 1960. Împreună, aceste progrese științifice au jucat un rol critic în dezvoltarea științei climatice moderne.

Munca lui Keeling de la sfârșitul anilor 1950 și mai departe a furnizat primele măsurători continue și precise ale nivelurilor de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, conducând la ceea ce este acum cunoscut sub numele de „Curba Keeling”. 

Keeling a fost primul care a realizat măsurători continue ale CO2 atmosferic, începând din 1958, la Observatorul Mauna Loa din Hawaii. Acest loc a fost ales datorită poziției sale izolate, oferind o imagine clară a tendințelor globale ale nivelurilor de CO2, departe de efectele poluării locale. 

Datele colectate de Keeling au arătat o tendință clară și constantă de creștere a nivelurilor de CO2 de la an la an, formând ceea ce este cunoscut sub numele de Curba Keeling. Acest grafic a devenit una dintre cele mai importante dovezi ale creșterii pe termen lung a CO2 cauzate de activitățile antropice. De asemenea, graficul arată o oscilație sezonieră, cu niveluri de CO2 în creștere în timpul iernii emisferei nordice și în scădere în timpul verii, datorită absorbției de CO2 de către pădurile din zonele temperate în perioada de creștere. 

Datele lui Keeling au furnizat fundamentul empiric pentru înțelegerea legăturii dintre activitățile umane, cum ar fi arderea combustibililor fosili, și creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Acest lucru a fost foarte important pentru stabilirea consensului științific privind schimbările climatice cauzate de om. 

Imagine

Keeling a pledat pentru importanța finanțării pe termen lung a cercetării CO2 atmosferic, subliniind necesitatea de a înțelege schimbările de mediu. Munca sa a ridicat semnificativ gradul de conștientizare științifică și publică despre încălzirea globală și a influențat discuțiile internaționale privind politicile climatice. 

Munca meticuloasă și inovatoare a lui Keeling a furnizat date neprețuite care stau la baza multor cercetări și modele actuale privind schimbările climatice. Contribuțiile sale continuă să fie un pilon esențial în studiul dinamicii climatice globale și sunt esențiale în discuțiile despre strategiile de atenuare și politicile menite să abordeze schimbările climatice.

El este un om de știință atmosferic distins, ale cărui cercetări au avut un impact semnificativ asupra înțelegerii dinamicii schimbărilor climatice. 

Munca timpurie a lui Ramanathan din anii 1970 asupra forței radiative a halocarburilor, în special a clorofluorocarburilor (CFC-uri), a fost esențială. El a descoperit că CFC-urile, utilizate pe scară largă la acea vreme în aerosoli și refrigerare, au un efect de seră de mii de ori mai puternic decât CO2. Această descoperire a contribuit la reglementarea globală a CFC-urilor sub Protocolul de la Montreal, pentru a proteja stratul de ozon. 

Ramanathan a desfășurat cercetări extinse asupra norilor bruni atmosferici și asupra rolului aerosolilor în schimbările climatice. El a demonstrat că aerosolii, precum carbonul negru (funinginea), nu doar că contribuie la încălzirea globală, dar au și efecte complexe asupra climei regionale, cum ar fi modificarea tiparelor de precipitații și accelerarea topirii ghețarilor. 

Imagine

Cercetările sale se extind asupra înțelegerii diferitelor forțări climatice și mecanisme de feedback, inclusiv interacțiunile dintre nori, aerosoli și gaze cu efect de seră. El a avut un rol crucial în detalierea modului în care aceste interacțiuni afectează echilibrul energetic al Pământului și clima. 

Ramanathan a condus numeroase campanii internaționale și proiecte de cercetare colaborative menite să înțeleagă impacturile regionale ale schimbărilor climatice și ale poluării aerului, în special în Asia de Sud și regiunea Oceanului Indian. 

Dincolo de cercetarea științifică, Ramanathan a fost activ în consilierea factorilor de decizie politică și a liderilor mondiali cu privire la strategiile de atenuare a schimbărilor climatice. El subliniază necesitatea de a aborda poluanții climatici cu durată scurtă de viață, cum ar fi metanul, carbonul negru și HFC-urile, ca o strategie pentru a obține beneficii climatice rapide și pentru a reduce potențialul de încălzire globală pe termen scurt. 

Inițiative educaționale și implicarea publicului: Ramanathan este, de asemenea, angajat în educație și activități de sensibilizare publică, lucrând pentru a comunica urgența acțiunii climatice și știința din spatele acesteia către publicul larg prin diverse platforme. 

Contribuțiile lui Veerabhadran Ramanathan la știința climatică sunt remarcabile prin amploarea și profunzimea lor, îmbunătățind semnificativ înțelegerea globală a impacturilor antropice asupra climei și ajutând la impulsionarea politicilor și acțiunilor internaționale privind schimbările climatice. 
 

Hansen a avansat semnificativ modelarea climatică globală. Modelele sale au fost esențiale în prezicerea condițiilor climatice viitoare, pe baza diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră. Această muncă a oferit o bază științifică pentru înțelegerea modului în care schimbările în concentrațiile de CO2 și alte gaze ar putea afecta temperaturile globale, tiparele meteorologice și nivelul mării. 

Probabil cel mai faimos moment din cariera sa a fost mărturia din 1988 în fața Congresului Statelor Unite. În timpul acestei mărturii, Hansen a afirmat cu încredere că încălzirea globală era deja în desfășurare, o declarație îndrăzneață și influentă la acea vreme. Această mărturie este larg creditată cu ridicarea gradului de conștientizare publică despre încălzirea globală și cu influențarea opiniei publice și a politicilor. 

Hansen a studiat pe larg diverse forțări climatice, factori precum gazele cu efect de seră care pot afecta echilibrul energetic al Pământului. Cercetările sale au subliniat importanța aerosolilor și a gazelor în cantități mici, pe lângă CO2. Studiile lui Hansen au evidențiat urgența abordării forțărilor antropice pentru a atenua schimbările climatice. 

Dincolo de contribuțiile sale științifice, Hansen este cunoscut pentru pledoaria sa pentru acțiuni ferme în combaterea schimbărilor climatice. A fost un susținător vocal al reducerii emisiilor de CO2, criticând adesea politicile guvernamentale pe care le consideră insuficiente. Natură sa directă a atras atenția asupra necesității unor acțiuni urgente și decizii politice hotărâte pentru a face față crizei climatice. 

Munca lui James E. Hansen a avut un impact profund asupra științei climatice, asupra politicilor și activismului, continuând moștenirea oamenilor de știință anteriori prin utilizarea analizei bazate pe date pentru a pleda pentru schimbările necesare în vederea abordării încălzirii globale. Eforturile sale l-au transformat într-una dintre cele mai recunoscute și influente voci din domeniul științei climatice. 
 

Mann a co-autor un studiu în 1999 care includea un grafic cunoscut sub numele de „graficul bățului de hochei”. Acest grafic arăta înregistrările de temperatură din ultimul mileniu, demonstrând că temperaturile moderne au crescut brusc în comparație cu cele din trecut, formând o formă care seamănă cu un băț de hochei. Această vizualizare a devenit un simbol central în dezbaterea privind schimbările climatice, ilustrând creșterea dramatică a temperaturilor asociată cu industrializarea și creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Munca lui Mann s-a concentrat în mare parte pe reconstrucția condițiilor climatice din trecut, utilizând date proxy din inele de copaci, carote de gheață, corali și alte surse. Această cercetare ajută oamenii de știință să înțeleagă contextul schimbărilor climatice actuale și să rafineze modelele care prezic scenarii climatice viitoare. 
 

La fel ca Hansen, Mann a fost o figură publică proeminentă în știința climatului, participând adesea la interviuri și oferind mărturii în fața autorităților legislative pentru a comunica urgența problemelor climatice. El a scris pe larg pentru audiențe științifice și generale, pledând pentru schimbări de politici care să reducă emisiile de carbon și să abordeze încălzirea globală. 

Mann a fost, de asemenea, în prima linie a apărării științei climatului împotriva scepticilor și detractorilor. Implicarea sa în controversa „Climategate”, unde emailuri între oameni de știință din domeniul climei au fost scurse în încercarea de a-i discredita, a evidențiat provocările cu care se confruntă oamenii de știință climatologi. Apărarea lui Mann a muncii sale și a consensului științific mai larg privind schimbările climatice a fost esențială pentru menținerea încrederii publicului în cercetările climatice. 

Michael E. Mann continuă să contribuie la înțelegerea dinamicilor climatice și a impacturilor acestora, făcând eforturi semnificative pentru a reduce distanța dintre cercetarea științifică și politica publică. Munca sa, în special în reconstrucția climei din trecut și în angajarea cu publicul și factorii de decizie, joacă un rol foarte important în eforturile continue de a aborda și atenua încălzirea globală. 
 

Schmidt este un climatolog, modelator climatic și director actual al NASA Goddard Institute for Space Studies (GISS). Munca sa se concentrează pe îmbunătățirea metodelor de simulare a climei din trecut și de prognoză a condițiilor climatice viitoare, ceea ce este foarte important pentru înțelegerea și atenuarea efectelor schimbărilor climatice. 

Schmidt se specializează în dezvoltarea și aplicarea modelelor climatice la scară largă. Aceste modele sunt esențiale pentru înțelegerea modului în care schimbările din condițiile atmosferice, cum ar fi creșterile gazelor cu efect de seră, afectează temperaturile globale, modelele meteorologice și sistemele climatice de-a lungul timpului. 

Schmidt a fost un susținător vocal al comunicării științei către public. El a co-fondat blogul foarte influent „RealClimate”, care oferă perspective și explicații de specialitate despre subiectele legate de știința climatului pentru jurnaliști și public. Blogul își propune să îmbunătățească înțelegerea publicului prin clarificarea conceptelor greșite și prezentarea constatărilor științifice legate de schimbările climatice.

Cercetările lui Schmidt includ lucrări semnificative asupra variabilității sistemului climatic și asupra sensibilității climei Pământului la schimbările concentrațiilor de gaze cu efect de seră. Înțelegerea sensibilității climatice este critică pentru prognozarea extinderii încălzirii viitoare în funcție de diferite scenarii de emisie. Prin rolul său la NASA și prin vorbirea în public, Schmidt a influențat politica publică, oferind date și explicații clare despre știința din spatele schimbărilor climatice. Munca sa ajută factorii de decizie să ia decizii informate în ceea ce privește acțiunile climatice și strategiile de atenuare. 
 

Contribuțiile lui Schmidt în știința climatului au fost recunoscute prin mai multe premii, inclusiv alegerea ca Fellow al American Geophysical Union și primirea Premiului pentru Comunicare Climatică din partea American Meteorological Society. 

Gavin Schmidt continuă să fie o figură importantă în știința climatului, făcând legătura între modelarea complexă a climei și discuțiile publice, asigurându-se că implicațiile cercetării climatice sunt accesibile și acționabile pentru factorii de decizie și pentru comunitatea mai largă.

Le Quéré a jucat un rol esențial în dezvoltarea și actualizarea anuală a Global Carbon Budget, un instrument critic pentru cercetători și factorii de decizie, care ajută la înțelegerea cantității de dioxid de carbon emisă din surse precum arderea combustibililor fosili și schimbările de utilizare a terenului, precum și a cantității absorbite de rezervoare, cum ar fi oceanele și pădurile. Această muncă este foarte importantă pentru urmărirea progresului către obiectivele climatice globale. 

Cercetările ei au avansat semnificativ înțelegerea ciclului carbonului, în special în ceea ce privește modul în care oceanele acționează ca un rezervor de carbon. Studiile ei ajută la cuantificarea rolului proceselor naturale în atenuarea schimbărilor climatice și cum acestea ar putea să se schimbe pe măsură ce clima se încălzește. 

Munca lui Le Quéré explorează adesea interacțiunea dintre activitățile umane și ciclul natural al carbonului. Aceasta include studii despre efectele creșterii economice și ale recesiunilor asupra emisiilor de carbon, precum și despre impactul potențial al schimbărilor tehnologice și sociale viitoare. 

Le Quéré a fost profund implicată în consilierea politicii și comunicarea publică referitoare la schimbările climatice. Abilitatea ei de a traduce datele științifice complexe în informații acționabile a făcut-o o jucătoare cheie în negocierile internaționale privind clima și în discuțiile de politică. 

Le Quéré a ocupat mai multe funcții de conducere, inclusiv cea de director al Tyndall Centre for Climate Change Research, care se concentrează pe cercetări interdisciplinare legate de atenuarea și adaptarea la schimbările climatice. De asemenea, a fost autor principal al mai multor rapoarte ale Grupului Interguvernamental de Experți în Schimbări Climatice (IPCC), contribuind la înțelegerea globală a științei climatice. 

Munca lui Corinne Le Quéré continuă să aibă un impact profund asupra modului în care înțelegem și reacționăm la schimbările climatice, în special în ceea ce privește dinamica carbonului și dezvoltarea politicilor. Contribuțiile ei sunt integrate atât în cercetarea științifică, cât și în dialogul global privind strategiile de mediu.

Ea este o cercetătoare atmosferică proeminentă și profesoară de științe politice, iar munca ei se concentrează pe dezvoltarea și aplicarea proiecțiilor climatice de înaltă rezoluție pentru a evalua viitoarele impacturi ale schimbărilor climatice asupra sistemelor umane și mediului natural. 
 

Katharine Hayhoe este recunoscută în special pentru eforturile sale în comunicarea climatică. Ea excelează în a face știința climatică complexă accesibilă și relevantă pentru public, factorii de decizie și alți actori implicați. Abordarea ei implică adesea demontarea miturilor despre încălzirea globală și explicarea importanței măsurilor proactive pentru a atenua schimbările climatice. 

Munca lui Hayhoe implică evaluarea modului în care schimbările climatice afectează regiuni specifice, ceea ce este foarte important pentru dezvoltarea strategiilor locale de adaptare și atenuare. Ea analizează datele pentru a oferi proiecții specifice pentru comunități, ajutându-le să înțeleagă și să se pregătească pentru impacturi potențiale, cum ar fi valurile de căldură crescute, secetele și inundațiile. 

Una dintre abordările notabile ale lui Hayhoe este angajamentul ei față de comunitățile care sunt adesea sceptice față de știința climatică, inclusiv grupurile religioase și conservatoare. Fiind o persoană de credință creștină, ea leagă știința de comunitățile religioase, pledând pentru faptul că îngrijirea Pământului este compatibilă cu credința creștină. 

Hayhoe este activ implicată în procesele de elaborare a politicilor, oferind consiliere științifică autorităților guvernamentale și ONG-urilor. Munca ei subliniază necesitatea unei acțiuni imediate pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a se pregăti pentru impacturile climatice. Ea a co-autorat cartea „Saving Us: A Climate Scientist's Case for Hope and Healing in a Divided World”, în care argumentează pentru un efort colectiv de a combate schimbările climatice, bazându-se pe experiențele sale în comunicarea științei în zone profund împărțite. Hayhoe folosește, de asemenea, platforme de social media și online pentru a educa publicul despre schimbările climatice, contribuind la o mai mare informare și implicare. 

Munca lui Katharine Hayhoe se remarcă prin integrarea cercetării științifice de înalt nivel cu strategii eficiente de comunicare și implicare, având ca scop promovarea unei înțelegeri largi și incluzive a problemelor legate de schimbările climatice și încurajarea acțiunii în comunități diverse.

Cobb este profesor și cercetător, ale cărei activități se concentrează în principal pe paleoclimat și variabilitatea climatică, contribuind astfel la aprofundarea înțelegerii modului în care sistemele climatice s-au schimbat de-a lungul mileniilor și cum aceste schimbări influențează modelele climatice actuale și proiecțiile viitoare. 

Contribuții cheie ale lui Kim Cobb includ: 

Cercetare Paleoclimatică: 

Cercetările lui Cobb utilizează adesea recifele de corali ca arhive ale datelor climatice din trecut. Prin analiza izotopilor de coral, ea reconstituie condițiile climatice anterioare, în special temperaturile suprafeței mării și modelele de precipitații. Aceste cercetări oferă perspective foarte importante asupra modului în care sistemele climatice s-au comportat în trecut sub diferite concentrații de CO2 atmosferic, ajutând la prezicerea modului în care acestea ar putea răspunde la nivelurile actuale și viitoare. 

Variabilitatea și Schimbările Climatice: 

Ea a adus contribuții semnificative în înțelegerea variabilității naturale a climei, cum ar fi Oscilația Sudică El Niño (ENSO) și interacțiunea acesteia cu schimbările climatice induse de om. Descoperirile ei ajută la explicarea modului în care încălzirea provocată de om influențează frecvența și intensitatea evenimentelor El Niño, care au un impact profund asupra climei globale și a vremii.  

Advocacy și Comunicare Publică: 

Cobb este foarte activă în promovarea conștientizării climatice și advocacy. Ea vorbește frecvent despre necesitatea unor acțiuni urgente pentru a aborda schimbările climatice și se angajează cu o varietate de audiențe, inclusiv factori de decizie politică, studenți și publicul larg, pentru a crește conștientizarea asupra importanței științei climatice.  

Leadership și Mentorare: 

Cobb dă dovadă de leadership prin integrarea sustenabilității în viața personală și profesională. De asemenea, este dedicată mentorării noii generații de oameni de știință climatici, concentrându-se pe promovarea diversității și incluziunii în comunitatea științifică.  

Colaborare Științifică și Politică: 

Ea participă activ la colaborări științifice care vizează informarea deciziilor politice. Lucrările lui Cobb subliniază implicațiile practice ale cercetării în știința climatică, pledând pentru politici bazate pe dovezi pentru a atenua impacturile schimbărilor climatice. Cercetarea și militarea lui Kim Cobb continuă să joace un rol esențial în avansarea înțelegerii dinamicii climatice istorice și relevanța acesteia pentru provocările climatice de astăzi. Eforturile ei sunt critice în traducerea cunoștințelor științifice în politici acționabile și angajament public pentru a aborda încălzirea globală. 

Descoperirile Timpurii (secolul 19): 

Primele cercetări despre efectul de seră au fost realizate de oameni de știință precum John Tyndall, care a demonstrat că gaze precum CO2 și metan rețin căldura în atmosferă. 

Modelarea Climatică (secolul 20): 

Avansurile în modelarea climatică au permis simularea complexităților sistemului climatic. Aceste modele au fost esențiale pentru previziuni și înțelegerea feedback-urilor dintre diferitele componente climatice. 

Concepția Încălzirii Globale (anii 1970): 

Conceptul de încălzire globală a fost popularizat, evidențiind creșterea temperaturilor globale și legătura cu activitățile umane, în special arderea combustibililor fosili. 

Programele de Observație (anul 1988): 

Crearea Grupului Interguvernamental de Experți asupra Schimbărilor Climatice (IPCC) a consolidat colaborarea internațională în cercetarea schimbărilor climatice, oferind evaluări complete ale cunoștințelor științifice. 

Dezbateri și Politici (anul 1990): 

Cu o conștientizare tot mai mare a crizei climatice, au fost inițiate discuții internaționale, cum ar fi Conferința de la Rio din 1992, unde s-au stabilit obiective globale pentru reducerea emisiilor de GHG. 

Acordurile Globale (secolul 21): 

Acordul de la Paris din 2015 a fost un pas semnificativ în angajamentele globale de reducere a emisiilor, punând accent pe acțiunile naționale și colaborarea internațională. Eforturile continue ale oamenilor de știință, cum ar fi cei menționați anterior, sunt esențiale pentru avansarea cunoștințelor și informarea politicilor, contribuind la răspunsul global la schimbările climatice.

Contribuții cheie ale lui Friederike Otto includ: 

Știința Atribuirii Climatice: 

Otto este o figură de frunte în domeniul relativ nou al științei atribuirii climatice. Această disciplină implică utilizarea metodelor statistice și a modelelor climatice pentru a determina cât de mult schimbarea climatică induse de om este responsabilă pentru evenimentele meteorologice extreme specifice, cum ar fi valurile de căldură, inundațiile și secetele. 
 

Analize de Răspuns Rapid: 

Ea a fost esențială în dezvoltarea și promovarea analizelor de răspuns rapid care evaluează rapid rolul schimbărilor climatice în evenimentele meteorologice extreme pe măsură ce acestea se desfășoară. Aceste informații în timp util sunt foarte importante pentru acoperirea mediatică și discuțiile politice care au loc imediat după astfel de evenimente. 
 

Comunicarea Publică: 

Otto este dedicată comunicării rezultatelor studiilor de atribuire către public, contribuind la creșterea conștientizării despre impacturile în timp real ale schimbărilor climatice. Munca ei ajută la fundamentarea unor decizii politice informate în ceea ce privește strategiile de adaptare și atenuare a schimbărilor climatice. 
 

World Weather Attribution (WWA): 

Otto a co-fondat inițiativa World Weather Attribution, care reunește un grup internațional de oameni de știință pentru a analiza și comunica influența posibilă a schimbărilor climatice asupra evenimentelor meteorologice extreme. Această inițiativă a fost esențială în plasarea atribuției evenimentelor extreme în centrul discuțiilor despre știința climatului. 
 

Contribuții Academice și Advocacy: 

Otto a scris numeroase articole științifice și a fost implicată în rapoarte cheie, inclusiv contribuții la Grupul Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice (IPCC). Ea pledează pentru acțiuni climatice mai puternice bazate pe înțelegerea științifică a impacturilor climatice. 
 

Munca Dr. Friederike Otto este critică în bridgarea gap-ului dintre știința climatică și impacturile societale, oferind conexiuni clare, bazate pe dovezi, între încălzirea globală și fenomenele meteorologice extreme. Eforturile ei continuă să îmbunătățească înțelegerea rolului schimbărilor climatice în influențarea evenimentelor extreme, informând atât percepția publicului, cât și răspunsurile politice.